Mă privesc uneori în oglindă
pentru ca să mai fie cineva în această casă ce o urăsc de atâta vreme încât nu mai pot trăi fără ea. Conștiința de sine este în cele din urmă o stare extrem de confortabilă – un somn greu. Ea nu poate semăna decât cu amintirile despre lichidul meu amniotic pe care le numeam mai demult într-o artă poetică sau morții, ce a spart oglinda pe care de atâta vreme scriu acest poem încât el nu mai poate trăi fără mine... (Mutilarea artistului la tinerețe, Ed. Muzeul Literaturii Române, 1999) |
Proudly powered by Weebly