„Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbîrcită într-o emisiune despre sănătate, în timp ce eu strîng rufele în balcon. De când am născut, soțul meu a răcit de cîteva ori. Eu nici măcar o dată. Primul lucru pe care îl fac dimineața este să îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zîmbeşte copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade în geamuri cu furia corpurilor disperate să intre. Am văzut crocodili stînd nemișcați în apă în timp ce erau mîngîiaţi de om. Monștri cu pielea respingătoare, lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape tot timpul în brațe, întinde o mînă din pat și zice Aaa. Probabil vreo umbră i-a atras atenția. Înlemnesc în prag cu rufele la piept, cînd îmi dau seama că îmi zîmbește mie. Primul lucru pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă“. (din volumul Dar noi suntem oameni obișnuiți, (Editura Cartea Românească, 2017) |
Proudly powered by Weebly